Program de vizitare al castelului
Bethlen: marti-duminica, 10:00-17:00
Tarif de vizitare al castelului:
10 lei bilet intreg, 5 lei bilet redus(elevi, studenti si pensionari)
|
Informatii despre castel |
La intrare l-am gasit pe paznic
care ne-a povestit despre istoria castelului, pe langa ce am citit pe panourile
instalate in curte. Ne-a lasat apoi sa exploram incaperile de poveste.
Castelul a fost construit de
familia Bethlen care s-a stabilit la Cris inainte de anul 1300. Nu a aratat de
la inceput asa ca astazi, unele aripi fiind adaugate pe parcursul celor 300 de
ani cat a durat constructia. In secolul XIX a fost amenajat si parcul din jur,
un parc in stil englezesc cu plante exotice aduse de departe. Castelul a fost
nationalizat in 1949, folosit pentru diverse activitati si lasat apoi in
paragina. In 2007 a fost retrocedat celor 3 mostenitoare din familia Bethlen, 3
surori destul de in varsta care locuiesc la Targu Mures. Ele au infiintat asociatia
ProCastrum pentru restaurarea acestuia.
Istoria castelului Bethlen mi se
pare fascinanta, mai ales ca in prezent citesc „Orele indepartate” de Kate
Morton, o poveste care ma duce cu gandul la domeniul de la Cris, prin
elementele principale ale cartii: un castel si 3 surori.
Dupa ce am aflat istoria acestor
locuri ne-am plimbat prin camerele parasite incercand sa ghicim ce povesti
adaposteau, care era camera de bal, care erau dormitoarele, la ce ferestre se
aratau domnitele cand veneau cavalerii in vizita...
Din loc in loc vedeam si blazonul
familiei Bethlen: sarpele cu mar in gura. Legenda spune ca în momentul când familia
Bethlen a venit, aici era o mlaştină in care traia un monstru ca cel de la
Lochness care înghiţea oamenii. Un
membru al familiei a aruncat un măr care i-a rămas în gură monstrului şi el s-a
înecat. Monstrul cu mar in gura a ramas apoi blazonul familiei Bethlen din Cris.
|
Blazonul familiei Bethlen |
Am incercat sa exploram toate
incaperile ce se puteau vizita. Aripa din stanga castelului este renovata la
ultimul etaj si are chiar aspectul unui hol de hotel. In rest camerele de aici
nu sunt atat de ingrijit ca ultimul etaj, dar se vede ca se lucreaza la ele.