Anul
trecut in vara, cand cautam locatii interesante pentru o sesiune „Trash the
dress”, am citit povestirea unei fete care si-a facut pozele langa Micul Trianon de la Floresti, pe
domeniul Cantacuzino, printre ruinele palatului. Am cautat poze pe net si mi-a
placut extraordinar de mult ce am vazut.
|
Micul Trianon vedere din lateral |
In
urmatoarea excursie la Sinaia, la intoarcere, dupa ce am trecut de Campina, dar
pana in dreptul orasului Baicoi am facut la dreapta spre Floresti. Pe DN1, pe sensul
dinspre Ploiesti spre Sinaia chiar se afla un indicator cu „Micul Trianon”.
In
centrul comunei Floresti(banuiesc ca este comuna) se vede la dreapta Palatul,
de fapt ruinele lui. Pentru a intra insa pe domeniul Cantacuzino ne-am continuat
drumul cativa metri inainte si am facut la dreapta pe o straduta destul de
ingusta, imediat dupa un stalp de telegraf. Desi straduta parea sa duca in
curtea cuiva am urmat-o cu incredere fiind indrumati chiar de politistul de
acolo.
|
Strada spre Micul Trianon |
Domeniul Cantacuzino de la Floresti, jud. Prahova, este un parc ce adaposteste palatul, astazi in ruine. Arhitectura palatului a fost inspirata de Micul Trianon de la Versailles si de aceea este denumit Micul Trianon de la Floresti.
|
Micul Trianon de la Floresti |
|
Micul Trianon blazonul familiei |
La cativa zeci de metri de palat se afla turnul de apa, tot pe domeniul Cantacuzino.
|
Turnul de apa de la Floresti |
Ruinele palatului, inconjurate astazi de un gard de sarma, sunt impresionante si arata ce bijuterie a fost acolo odata. Nu stiu ce planuri au autoritatile pentru acest loc, dar este pacat ca a ajuns in asa hal si ca nici acum nu pare sa fie cineva interesat de el in afara de noi, cei care mergem sa-l fotografiem, sa-l admiram si sa povestim apoi ce frumos pare ca a fost Micul Trianon de la Floresti.
|
Micul Trianon azi in ruine |
Locatia Palatului Cantacuzino, Micul Trianon de la Floresti, Prahova:
View Larger MapEtichete: Castele conace cetati in Romania, Pe unde ma poarta pasii, Romania