Popas la Ponoarele, jud.Mehedinti (Podul lui Dumnezeu, Pestera Ponoarele, campul cu lapiezuri si padurea de liliac)

Asemanator cu Polovragi ca sonoritate si ca aglomerare de obiective, pot spune ca Ponoarele este popasul meu preferat in drumul spre Baile Herculane. Presupune o abatere de vreo 4 kilometri din drumul principal, dar pentru fiecare kilometru la capat asteapta o minunatie naturala.

Podul lui Dumnezeu de la Ponoarele

Venind dinspre Targu Jiu, in Baia de Arama, chiar in centrul localitatii, soseaua face o curba la dreapta din care se desprinde la stanga un drumeag asfaltat ce duce in Ponoarele. Prima data ne oprim invariabil la Podul lui Dumnezeu, pentru ca acolo duce drumul. Podul lui Dumnezeu este singurul pod natural din Romania. S-a format prin prabusirea tavanului pesterii Ponoarele, in urma careia arcul de la intrare s-a pastrat intact, formand un pod, utilizat astazi pentru trafic.

Intre pod si pestera s-a format o pajiste intinsa. La cativa metri de pod este intrarea in pestera Ponoarele sau Pestera Podului, cum mai este denumita, intrare ce se face printr-o dolina. Pestera nu este amenajata pentru vizitare (nu este iluminata), dar nici nu este inchisa, deci pentru explorari este excelenta. Am intrat in ea doar pentru niste poze artistice cu lumina de afara strecurandu-se inauntru, dar nu ne-am departat de intrare nefiind pregatiti pentru aventuri speologice. Din ce am citit, pestera se termina de cealalta parte a muntelui, iesirea putand fi facuta si pe acolo.
O poteca micuta de langa pestera urca deasupra ei, pe un camp ciudat, verde cu pete albe din loc in loc. Este campul cu lapiezuri, o intindere acoperita cu iarba pietre albe brazdate de santuri sapate de apa. Campul este un foarte bun punct de belvedere catre sat.

Ultimul obiectiv pe care l-am vizitat in Ponoarele si singurul care depinde de anotimp este padurea de liliac. Am fost norocosi si, intr-un inceput de mai, ne-am nimerit pe acolo. Chiar si pe marginea drumului mai sunt tufe de liliac inflorit, dar pentru a gasi padurea, din drumul principal trebuie sa te abati in stanga, spre Baluta si Delureni. Asfaltul nu se intalneste cu liliacul, dar drumul este practicabil. Noi am ramas la marginea padurii, aroma florilor fiind suficient de puternica si aici, deci nu mi-am dat seama cat de mult se intinde desisul.

Popasul la Ponoarele nu dureaza mai mult de o ora, chiar daca sunt multe de vazut. Si Podul lui Dumnezeu, pestera Ponoarele, campul cu lapiezuri si padurea de liliac nu sunt singurele atractii ale zonei. Uitandu-ma pe harta am observat ca la marginea campului cu lapiezuri se intinde un lac, lacul Zaton. Nu l-am vazut pana acum pentru ca nu stiam de el, dar acum am un motiv in plus sa ma opresc din nou la Ponoarele cand mai am drum prin zona!

Harta de la Ponoarele: