Pe langa Bucuresti – Stiu un loc!

In excursia prin imprejurimile Bucurestiului, a doua zi de Pasti, dupa ce am plecat dezamagiti de la ruinele castelului din Dobreni si uimiti de la Schitul Bellu din Gostinari, ne-am continuat calatoria ajungand la ultima destinatie: o biserica parasita!

Biserica parasita

Drumul a fost bun si, trecand prin sate si pe langa campii, simteam ca primavara incearca din rasputeri sa-si faca loc. Si am ajuns – intr-un loc secret, la o margine de sat, in mijlocul linistii, in curtea unei biserici parasite! Dar n-am sa scriu unde.

Sub clopotnita ce strajuia intrarea, un localnic isi parcase masina, asa ca ne-a fost mai greu sa trecem de ea. Ulterior am descoperit lipsa gardului pe portiuni insemnate, asa ca la iesire am ocolit clopotnita. La cativa metri de biserica un cosciug sculptat in piatra, gol, spart, acoperea intrarea intr-o cripta si ea goala si napadita de gunoaie. Cativa metri mai incolo o piatra funerara veche zacea aruncata in iarba.

Si langa ea, biserica - jumatate in picioare, jumatate daramata. Partea din fata este cazuta si de aici au inceput sa fie scoase caramizile si fierul. Partea din spate este inca ridicata. Cupola insa, probabil sub propria greutate si in lipsa acoperisului, s-a prabusit in interior lasand in urma o imagine nemaivazuta pana acum. Picturile se pastreaza pe alocuri pe pereti, dar probabil se vor sterge in curand din cauza ploilor si a soarelui.

Si in toata linistea aia, sub soarele cald de aprilie, intr-o atmosfera de pace si sarbatoare, am stat si am privit muta o biserica veche care in locul altarului avea turla inghesuita intre pereti. Nu incercam sa refac in minte imaginea bisericii cand era intreaga ci doar incercam sa-mi imaginez zgomotul infernal produs la prabusirea turlei. Oare cum o fi fost? Cat de tare s-o fi auzit? Ce-or fi crezut oamenii prima data la auzul bubuiturii?

Am intrat sa o pozam de aproape trecand cu putina teama pe sub bolta sparta si am inconjurat-o de 2 ori pe afara pana sa ne luam la revedere de la ea. Nu mai vazusem asa ceva dar nici nu cred ca mai imi doresc.

La intoarcerea spre casa am trecut si pe langa manastirea Cernica-aglomeratie mare la poarta, oameni incarcati cu flori si lumanari, asa cum se merge in zi de sarbatoare. Noi nu ne-am oprit; vazusem deja o biserica, nu asa cum te-ai fi asteptat cand auzit acest cuvant, dar tot un lacas de cult, astazi loc de pelerinaj din cauza aspectului inedit si nu din cauza scopului pentru care a fost construit.