Plajele din Muntenegru

Inainte de a pleca in turul din 2013 am facut planuri sa ne oprim si cateva zile la mare. A fost greu sa alegem unde sa petrecem cele patru zile de baie(pentru ca atatea au ramas in final), optiunile fiind Croatia si Muntenegru. Croatia era recomandata de toata lumea care mai fusese in ea ca fiind o tara excelenta pentru plaja, dar nu tipul de plaja cu care eram noi obisnuiti... Despre Muntenegru nu auzisem decat de la o persoana ca e frumos peisajul, dar despre plaje niciun detaliu. Dupa mai multe apeluri catre prietenul Internet, decizia a fost luata: Muntenegru sa fie! 

Plaja Reginei, Muntenegru
Plaja Reginei, Muntenegru
De fapt initial, dupa cate recomandari primisem, alesesem Croatia, ba chiar ne-am facut si o rezervare aici. Un prieten din grup a venit insa de la lucru cu sugestia colegilor lui de a incerca Muntenegru. Abia atunci am inceput sa caut informatii despre plajele ambelor tari. Mi-am amintit si de descrierea unui cunoscut care mi-a spus ca in Croatia, regiunea Makarska, se face plaja pe niste pietre mari. Cum pe pietre?! Ori te afunzi in nisip fin ori aia nu e plaja! Pe bolovani incinsi pot sta si in Bucuresti... 
La o simpla cautare a plajelor din Croatia, rezultatele au fost dramatice! Am gasit de atatea ori cuvantul „pebble” (pietris), ca deja nu-l mai suportam. Plaje cu nisip in Croatia am gasit in insule (pe Hvar sau Brac), dar traseul nostru nu trecea pe acolo. La fata locului am avut cazare in Vodice, langa Sibenik, si am prins si o dupa-amiaza la plaja in Croatia. Intr-adevar, am intins prosoapele pe un pietris zgrunturos, iar in mare am intrat cu pantofii de apa. 
Plaja din Vodice, Croatia
Plaja din Vodice, Croatia
Cand am cautat insa plaje cu nisip in Muntenegru, rezultatele au fost chiar promitatoare. Am gasit o lista a tuturor aici. Nu am avut timp si nici drum sa le vedem pe toate, dar pentru cele pe care le-am vazut, descrierea pe care am gasit-o pe site nu s-a potrivit in totalitate. Plajele din Muntenegru pe care am stat sau pe care doar le-am vazut in trecere au fost:

Plaja Sveti Stefan 

Fiind cazati in statiunea Sveti Stefan am fost de cele mai multe ori la plaja aici. In prima dimineata insa, cand baietii au coborat sa cumpere ceva pentru micul dejun, s-au intors cu propunerea sa nu ramanem acolo pentru ca din ce s-au plimbat ei pe plajele dimprejur, acestea costa si nu costa putin. Obisnuita ca in celelalte statiuni in care mai fusesem, ma gandeam ca se inchiriaza sezlongul si apoi comanzi bauturi la bar in contul caror poti sta toata ziua la soare, de aceea cand ne-au spus ca au gasit tarife de 50 si de 75 euro pe zi am zis ca fie nu au vazut bine, fie ceva nu le-a placut si au inventat asta. 
Plaja din Sveti Stefan
Plaja din Sveti Stefan
Ajunsi cu totii la malul marii am constatat ca de fapt la Sveti Stefan sunt doua plaje: cea amenajata, cu nisip roz(de fapt un pietris foarte fin maruntit), cu sezlonguri si umbrelute si cu un pret de 50 euro pe zi si cea neamenajata, cu pietris mai mare, dar tot roz, pentru cei care abia au platit 50 euro pe o noapte de cazare, asa ca nu concept sa dea atat pe un sezlong la plaja (adica noi). Intrarea in mare avea ceva pietre prin ea, dar odata trecuti de ele, fundul apei era acoperit cu nisip fin. 
Tarife pe plaja la Sveti Stefan
Tarife pe plaja la Sveti Stefan
Nisip din Sveti Stefan
Nisip din Sveti Stefan
Peisajul aici este de milioane (dar parca nu de 50 euro sezlongul...): plaja roz, insula Sveti Stefan in departare si muntii amenintatori in spate! De asta ne-am si decis sa ramanem aici. 
La plaja in Sveti Stefan
La plaja in Sveti Stefan

Plaja Milocer 

Seara am pornit insa in explorarea zonei, spre Budva. Dupa o plimbare placuta pe aleea unei paduri de conifere, am ajuns in dreptul hotelului Milocer (fosta resedinta de vara a regelui Alexander Karadjordjevic) si a lui plaja privata, plaja Milocer(denumita si "a regelui"). Aici, tot nisip roz, parca mai fin decat in Sveti Stefan, sezlonguri si umbrele din loc in loc, iar in spate gradina hotelului. O feerie! Cand am ajuns insa la intrarea ei, soc si groaza: 75 de euro accesul! Din pacate aici nu exista si o bucata pentru cei care nu vor sa dea atata si nici nu te puteai duce cu prosopul intre sezlongurile VIP, de aceea ne-am continuat plimbarea in speranta gasirii nisipurilor mai accesibile. 
Plaja Milocer
Plaja Milocer


Plaja Regelui (Milocer), Muntenegru
Plaja Regelui (Milocer), Muntenegru

Plaja Reginei, Muntenegru 

Am vazut ca numele acesta se mai gaseste si in alte parti ale lumii. In Muntenegru, plaja a fost denumita astfel fiind preferata reginei Marija, sotia regelui Alexander Karadjordjevic. Plaja Regelui si cea a Reginei, fiind destul de apropiate, comunica printr-un pasaj sapat in munte, inchis cand am ajuns noi acolo. Plaja Reginei este mult mai mica decat Milocer, este situata intr-un golf, nisipul ei este tot roz, dar este la fel de exclusivista ca Milocer. 
Plaja Reginei, Muntenegru
Plaja Reginei, Muntenegru

Plaja Przno 2 

Nu stiu daca exista si un Przno 1, dar pe Przno 2 mi-a placut ce-am gasit: nisip fin, alb si fara tarife exorbitante pentru a te bucura de el! Este o plaja destul de mica insa si, aflandu-se in fara hotelului Maestral, era foarte aglomerata cand am ajuns noi. 
Plaja Przno
Plaja Przno
Hotel Maestral, Muntenegru
Hotel Maestral, Muntenegru

Plaja Kamenovo 

Pe Kamenovo nu am ajuns efectiv. Intr-o plimbare prin Budva ne-am cumparat o croaziera de o ora pana in Sveti Stefan, pentru a vedea toate plajele de pe mare. Kamenovo mi s-a parut destul de aglomerata si nu mi-a placut faptul ca soseaua trecea foarte aproape de ea, de unde am presupus ca zgomotul masinilor bruia sunetul brizei. 
Plaja Kamenovo
Plaja Kamenovo

Plaja Becici 

Pe Becici am reusit sa o vedem tot din vaporas, dar parea mai aglomerata decat Kamenovo: umbrela langa umbrela. Este o plaja destul de intinsa totusi, deci banuiesc ca exista si locuri mai libere. Este descrisa ca fiind nisipoasa si in perioada interbelica a castigat la Paris premiul pentru "cea mai frumoasa plaja a Europei". 
Plaja Becici
Plaja Becici

Harta cu plajele vizitate in Muntenegru:

View Vacanta 2013 - Ungaria, Slovenia, Italia, Croatia, Muntenegru, Serbia in a larger map



In afara de cele de mai sus, Muntenegru se mai mandreste cu cateva plaje interesante mai aproape de Kotor sau pe langa Petrovac. Plajele muntenegrene nu cred ca sunt cautate neaparat pentru nisipul fin, pentru culoarea apei sau pentru petrecerile nesfarsite la malul marii, ci mai degraba pentru combinatia fascinanta de mare si munte inalt in acelasi loc, pentru padurile de conifere atat de aproape de apa si pentru alternanta permanenta de sus jos, fara sa stii ce vei gasi la coborare sau la urcare. Este un loc ce trebuie vazut macar o data in viata. Pentru un sejur de vis in Muntenegru www.fliotravel.ro.

Vezi si alte peripetii din turul de vara Ungaria, Slovenia, Italia, Croatia, Muntenegru si Serbia.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...