Magie in Templul Ursitelor din Sinca Veche, jud. Brasov

Sapata in piatra, Manastirea rupestra din Sinca Veche sau Templul Ursitelor cum mai este cunoscuta are o singura sursa de lumina: o gaura in tavan. Numai trecerea de la lumina la intunericul intrarii si apoi iar la lumina dinauntru a fost suficienta pentru a-mi da senzatia ca am ajuns intr-un loc magic. Ce am gasit inauntru a intregit senzatia.



Sursa de lumina in Templul Ursitelor
Sursa de lumina in Templul Ursitelor


 Cum se ajunge la Templul Ursitelor?

Drumul de la Zarnesti la Sercaia, cel care ocoleste Brasov-ul si merge mai departe spre Sibiu,  strabate niste peisaje superbe, destul pustii si trece, aproape de Sercaia, prin Sinca Veche. Manastirea sapata in pestera nu se afla in sat, dar in dreptul bisericii de pe soseaua principala un indicator cu „Manastire rupestra” arata la stanga. Soseaua pana la manastire este asfaltata, dar destul de ingusta. La cateva sute de metri de iesirea din sat, pe partea stanga a drumului, se afla o parcare. Un indicator, ce pare mai degraba pus de localnici decat de Ministerul Turismului, indruma vizitatorii spre doua directii: Grota si Manastire. Citisem pe net despre acest indicator asa ca am ales varianta corecta: spre grota.

Indicator spre Templul Ursitelor
Indicator spre Templul Ursitelor
Am lasat masina in parcare si de acolo am luat-o pe jos, spre crucea mare alba. In mai putin de 5 minute se ajunge la intrarea in grota. Singurul inconvenient aici a fost un grup de caini care „pazeau” parcarea chiar si de turisti. I-am ignorat si am pornit spre manastire.

Harta spre Templul Ursitelor

View Larger Map

In Templul Ursitelor

Templul Ursitelor la prima vedere nu are nimic de-a face spiritualitatea. O prelata neagra ce se vede in stanga potecii, la baza dealului Plesu, acopera intrarea, facand-o sa semene mai degraba cu o baraca sau un santier.

Fatada templului din Sinca Veche
Fatada templului din Sinca Veche

Programul de vizitare pentru Templul Ursitelor este intre 8:00 si 20:00 si este afisat chiar la intrare.

Intrare in Templul Ursitelor
Am sarit peste cainele care dormea pe carare entuziasmata sa intru mai repede, dar locul entuziasmului a fost luat de putina frica atunci cand am pasit in intunericul intrarii. Racoarea ce venea dinauntru nu a facut decat sa-mi amplifice senzatia de teama. Am ignorat semnul cu „Accesul interzis” (ulterior ne-am dat seama ca era valabil pentru trecerea de plasele ce incadrau intrarea) si am ajuns in prima incapere a bisericii, cea cu „fereastra” in tavan.


Gaura din tavanul grotei
Gaura din tavanul grotei
Interiorul este galbui, numai din piatra si exista doua altare, cate unul in fiecare camera, langa care mai sunt sapate cateva desene pe pereti. In rest ard cateva lumanari si pe o stanca sunt lasate multe hartiute impaturite, cu acatiste, banuiesc. Biserica este micuta si nu arata deloc ca cele ortodoxe din localitati. Am citi ca inauntru se gasesc si alte semne sapate pe pereti, semne care nu au nimic de-a face cu ortodoxia (crucea lui David sau semnul cu Yin si Yang), dar fie nu le-am observat eu, fie au fost acoperite.


Interiorul Manastirii rupestre din Sinca Veche
Interiorul Manastirii rupestre din Sinca Veche
In jurul ei a fost amenajata si o gradina in care se mai gasesc cateva sculpturi in lemn, o cruce si un izvor, secat la momentul vizitei noastre. Din pacate fiind in graba nu am avut timp sa explorez zona pe indelete. Dar daca as mai fi stat, m-as fi plimbat putin prin parcul dimprejur, as fi urcat dealul Plesu pentru a ma uita de sus prin gaura din tavanul manastirii si as fi mers prin padure si la a doua manastirea marcata pe harta ca fiind Manastirea rupestra Sinca Veche, dar care de fapt este manastirea Sf. Nectarie, construita doar in urma cu cativa ani.


Poteca spre Templul Ursitelor
Poteca spre Templul Ursitelor
Inainte sa ajung citisem pe net ca aici se implinesc dorintele rostite in dreptul luminii ce vine de sus si ca au avut loc tot felul de fenomene paranormale. Nu am fost martora niciunuia, dar pana am plecat de acolo am avut sentimentul ca sunt intr-un loc magic.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...